Back

Sănătos de mic este un program de educație nutrițională în grădinițe, lansat în 2017 de către Asociația SAMAS și Danone România, care urmărește formarea unor deprinderi alimentare și de viață corecte, încă de la vârsta copilăriei. Scopul programului este reducerea prevalenței obezității în rândul copiilor și creșterea nivelului lor de sănătate pe termen lung.

Programul este desfășurat în parteneriat cu inspectoratele școlare și direcțiile de asistență socială de la nivel local și este susținut de Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului, Societatea Română de Nutriție, Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice,  Societatea Română de Pediatrie, Societatea Națională de Medicina Familiei, Societatea  Română de Gastroenterologie, Hepatologie și Nutriție Pediatrică, Asociația Dieteticienilor, precum și de către medici și specialiști de prestigiu.

Sănătos de mic include activități în cadrul grădiniței, dar și în afara acesteia, destinate preșcolarilor, părinților, personalului din grădinițe. Specializăm cadre medicale și didactice, organizăm conferințe pe tema nutriției sănătoase și ateliere de gătit sănătos cu părinții, implicăm copiii în lecții interactive, formând obiceiuri sănătoase pentru întreaga viață. Toate activitățile din program destinate cadrelor didactice și medicale, precum și materialele realizate sunt gratuite, datorită susținerii financiare oferite de către compania Danone România.

De ce e nevoie de Sănătos de mic?

Obezitatea de cauză neendocrină ocupă în prezent, în România, locul 1 în primele 10 boli cronice la copii în mediul rural și rămâne pe locul 2 în topul afecțiunilor cronice la copiii din mediul urban (după viciile de refracție). În ultimii 13 ani, valoarea procentului prevalenței obezității în mediul urban s-a dublat și s-a triplat în mediul rural, conform datelor Institutului Național de Sănătate Publică.

Obezitatea se asociază cu factori de risc cardiovascular, diabet de tip 2, patologii osteo-articulare, tulburări endocrine, tulburări psihice, rezultate școlare sub medie și nivel scăzut de stimă de sine. Greșelile de alimentație se află și la originea altor probleme de sănătate, care afectează un număr mare de copii (anemia, rahitismul). Studiile arată, de asemenea, că 60% dintre copiii supraponderali devin adulți obezi.

CURSUL SĂNĂTOS DE MIC

Cursul Sănătos de mic, de formare în nutriția preșcolarului, se adresează cadrelor didactice și medicale din grădinițe. Cursul este acreditat atât de către Ministerul Educației, (conform OME 3302/22/02/2022), cât și de Ordinul Asistentelor Medicale și Moașelor din România.

Pentru cadrele didactice și medicale din grădinițele de stat cursul este GRATUIT.

Cadrele didactice și medicale din grădinițele private pot urma cursul 

  • în urma achiziționării pachetului Grădiniță Parteneră Sănătos de mic de către instituția privată  la care lucrează. Pachetul poate fi cumpărat AICI.
  • în urma achitării individuale a cursului. Cursul se poate achita AICI.

Profesioniștii în nutriție sau părinții interesați de alimentația sănătoasă a copiilor pot urma și ei acest curs, în urma achitării taxei de participare – cursul poate fi cumpărat AICI.

Procesul de formare pentru participanții la acest curs este de tip blended learning,  cu două componente: asincron, pe platforma cursuri.sanatosdemic.ro și sincron, pe platforma zoom.

CADRELE DIDACTICE parcurg modulele:

  • Nutriția sănătoasă a preșcolarului
  • Comportamentul alimentar în familie
  • Psihopedagogie (Abordări practice privind alimentația sănătoasă a preșcolarilor)

CADRELE MEDICALE parcurg modulele:

  • Nutriția sănătoasă a preșcolarului
  • Comportamentul alimentar în familie
  • Analiza meniului din grădinițe

Fiecare cursant trece prin lecțiile modulelor de curs disponibile pe platformă în ritm propriu, urmând apoi sesiunile sincron dedicate temei respective. Astfel, după parcurgerea individuală (asincron) a fiecărei teme din modulul de curs (de exemplu: Dezvoltarea copilului, Piramida nutrițională etc.), cursantul se înscrie la sesiunea live dedicată acelei teme. Înscrierea la sesiunea live se poate face doar după ce cursantul a parcurs individual materialele corespunzătoare temei respective pe platformă și a efectuat individual temele cerute.

BENEFICII

  • Însușirea noțiunilor de nutriție sănătoasă și aplicarea acestora în stilul de viață personal;
  • Formarea competențelor de utilizare a informațiilor primite în activitatea didactică de predare – învățare – evaluare;
  • Dezvoltarea capacității de utilizare și de aplicare a informațiilor despre nutriția sănătoasă a preșcolarilor în procesul de comunicare și colaborare educațională cu elevii, cu cadrele didactice și cu părinții;
  • Dezvoltarea capacității de utilizare și de aplicare a informațiilor despre nutriția sănătoasă a preșcolarilor în procesul de alcătuire a meniului zilnic pentru preșcolari, în grădinițe;
  • Creșterea eficienței, impactului asupra comportamentului alimentar al copiilor atât în cadrul meselor din grădiniță, cât și în familie;
  • Utilizarea gratuită a materialelor didactice și a manualelor primite în cadrul cursurilor;
  • Cadrele medicale primesc puncte EMC;
  • Cadrele didactice primesc adeverință de la Casa Corpului Didactic – cursul e în curs de acreditare;
  • Posibilitatea de a face parte dintr-o comunitate de specialiști și de a afla ultimele noutăți și recomandări nutriționale.

CE NE RECOMANDĂ

Programul Sănătos de mic este susținut de numeroase institute și instituții pentru sănătatea mamei și a copilului și are o solidă bază științifică, toate materialele de curs fiind elaborate de către specialiști. Cursul Sănătos de mic, de formare în nutriția sănătoasă a preșcolarului este avizat către Casa Corpului Didactic și acreditat de Ordinul Asistentelor Medicale și Moașelor din România.
În vederea desfășurării programului la nivel național, am elaborat mai multe materiale destinate cadrelor didactice și medicale, sub îndrumarea unui comitet științific compus din:

  • Prof. Univ. Dr. Nicolae Hâncu – membru de onoare al Academiei Române
  • Prof. Univ. Dr. Gabriela Radulian – medic primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice
  • Dr. Marina Oțelea – conferențiar la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davilla
  • Dr. Diana Voican – medic pediatru
  • Codruța Gabriela Nedelea, consultant în nutriție
  • CS gr. I Dr. Michaela Nanu
  • CS gr II Dr. Florentina Moldovanu
  • Asociația Dieteticienilor din România
  • Dr. Georgeta Iordache
  • Prof. Univ. Dr. Laura Elena Ciolan
  • Ana Pantazescu, psihoterapeut
  • Anca Grecu, doctor în educație fizică și sport
  •  

Formatorii noștri

Silvia Borțeanu

Prof. Silvia Borțeanu

Profesor metodist - Casa Corpului Didactic București
Marina Oțelea

Dr. Marina Oțelea

Medic, Conferențiar Universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”
Sorina Cuzum

Prof. Sorina Cuzum

Profesor învățământ primar, Şcoala Gimnazială „Regina Maria” – București
Gina Velcu

Prof. Gina Daniela Mihaela Velcu

Profesor consilier în Centrele de Asistență Psihopedagogică
Diana Voican

Dr. Diana Voican

Medic pediatru, specialist în nutriția copiilor